Luna precedenta Ziua precedenta Ziua urmatoare Luna viitoare
By Year Cauta
Maraton Apuseni 2017
Sambata, 27 Mai 2017

Maraton Apuseni msg systems s-a născut din dorința membrilor Clubului Alpin Român Universitar Cluj de a proteja munții Apuseni, de a promova dezvoltarea sustenabilă a zonei și a tradițiilor locale. Hoinari prin trecut, mesajul principal al evenimentului, ne îndeamnă să privim înapoi cu dragoste la viața curată și spiritul luptător al oamenilor de munte. Hoinari prin trecut ne îndeamnă de asemenea, să privim în viitor cu încredere, tocmai pentru că știm care ne sunt rădăcinile și mai ales, pentru că știm că sunt puternice. Maraton Apuseni msg systems este, astfel, un eveniment sportiv al prezentului, care poartă un puternic mesaj despre identitatea noastră locală.

Maraton Apuseni msg system propune patru trasee montane care traversează crânguri, dealuri, ape și vârfuri ale Apusenilor. Iubitorii alergării montane sunt așteptați pe 27 mai 2017, cu mic cu mare, la tabăra de bază din stațiunea Muntele Băișorii să ia startul la una din cele două probe tehnice – maraton sau semimaraton, la cros sau la proba family în care copii și părinți aleargă împreună și împărtășesc bucuria mișcării în natură.

Mai multe informatii: www.maratonapuseni.ro / Eveniment Facebook

Locatie CJ, Statiunea Muntele Baisorii

Evenimente recomandate

Niciun eveniment

Cautare